Drum

Masina inainta incet pe strazi pustii de miez de noapte, o alta umbra socializand cu restul asemenea ei, nascute de felinare ce-au vazut atatea povesti de dragoste si-au auzit atatea soapte ce trebuiau sa ramana un secret.

Mergea prin noapte si umbrele se ascundeau de ea, si ea de ele, si de zgomot si de stele. Mergea pe acelasi drumuri merse si stiute si totusi nu stiia unde de indreapta, stiia doar destinatia, drumul nu ii apartinea…

Avea s-ajunga in curand in partea accea de oras, partea ce o ura, ce-o evita… Hotelul, posta, strazile din spate. Orasul nu merita atata ura cat avea ea pentru el, pentru strazile acelea, pentru cuvintele ce ramasesera agatate deasupra lor, pentru visele spulberate pe trotuarele intunecate, pentru gesturi ce candva o faceau sa tresalte de bucurie..

Inchise ochii sperand sa poata trece neobservata de oras, macar de data aceea; ii stranse cat putu sa tare si se concentra pe muzica proasta ce se auzea din difuzoare, mai trase un fum din tigara, filtrul ii arse degetele… Stiia ca a ajuns acolo, nu trebuia sa deschida ochii, vantul ii sulfa prin geamul deschis, ii soptea, cum numai vantul din partea aceea ce oras stiia sa ii vorbeasca, ii repeta povestea ce se se chinuia de atata timp sa o uite.

Deschise brusc ochii, un moment de curaj nebunesc… Era acolo.

Hotelul parca iesii din umbra, incercand sa-I aminteasca de cate ori l-a privit asteptand ca el sa vina, scarile din fata postei parca o invitau sa-l astepte din nou acolo.. Putin mai incolo gangul prin care trecuse de atatea ori parca se deschise si mai mult, asteptand ca ea sa treaca din nou pe drumul pe care mersese de atatea ori. O luara la dreapta, Casa Poporului si apoi urma parcul… Vantul se-agata de geam incercand sa imite vocea lui, o voce pe care nu si-o amintea prea bine, cuvinte pe care nu le intelegea caci nu-si mai amintea de mult ce ii spuse acolo, in coltul acela indepartat de parc, unde iarba se culca acum sub vant amintindu-si de ea, locul acela pustiu in care statusera odata..

Urma statia si toate aveau sa se termine.. Un ultim loc, de fapt doua.. Urma parul urmator si gata, durerea din piept urma sa se estompeze, pulsul avea sa isi revina la normal, lupta cu lacrimile avea sa inceteze..

Isi mai aprinse o tigara, trase cu pofta; nu avea sa regrete si de data asta ca se urcase  in taxi. Inchise ochii si astepta sa treaca, numara incet, stiia exact cat ii trebuie pana va scapa:

431..430…429… 

Ianuarie 2011

Un ursulet de plus in pat, o perna mov, un ghemotoc de praf in colt. Stelele noptii mele lipite de tavan, un jurnal si un pix uitate langa pat, o lumanare arzand pe birou, o poza din 2009, o tigara stinsa intr-o scrumiera prea plina, lacrimi si rimel uscat pe perna mov…

            O persoana fundamental atat de simpla si totusi atat de imbatata cu iluzia complicatiei si a personalitatii complexe. Eu? Tu? As zice “noi”, dar noi nu existam, asa ca impreuna si separat si tu si eu, acel noi evident complicat si fundamental atat de simplu.

            Te-am rugat, ce-i drept la inceput si poate prea subtil, sa nu fii inca o greseala. Probabil ca am gresit cerandu-ti sa deschizi in mine un nou capitol cu un sfarsit diferit. Diferit, nici macar fericit, fericire nu-mi permit sa-mi cer nici mie, dar tie? Mai ales acum, cand incepi sa te transformi intr-o noua, dar totusi atat de cunoscuta greseala.

            Totusi, ma faci sa cred in continuare ca dezamagirea creeaza metafore si idei, nu doar pofta de inghetata. Dar, vezi tu, m-au dezamagit atatea motive pentru metafore inaintea ta incat tu ai devenit un simplu impuls pentru a scrie ceva ce stiam dinaintea ta, te-ai facut cu o dedicatie ce nu-ti apartine in totalitate. Ai coborat mai jos ca toti.. Urasc locul ala, “mai jos ca toti” .. Si tu ar trebui sa-l urasti, nu ai idée cat e de aglomerat, cu cate alte multe greseli asemena tie mai trebuie sa-l imparti.

            Poate sunt inca un copil mic si naiv, poate chiar poti obtine orice reactie vrei de la mine, poate chiar nu ai inteles ca nimic nu ma sperie mai mult decat propria mea naivitate si ca as face oricand pe cineva sa planga in locul meu decat sa plang eu pentru tine. Dar poate chiar mi-ar fi placut sa cred ca “a avea incredere” nu e ceva ce trece cu timpul.

Un ursulet de plus in pat, o perna mov, un ghemotoc de praf in colt. Stelele noptii mele lipite de tavan, un jurnal si un pix uitate langa pat, o lumanare arzand pe birou, o poza din 2009, o tigara stinsa intr-o scrumiera prea plina, lacrimi si rimel uscat pe perna mov…

Si inima mea?

Daca o vezi, spune-i ca imi e dor de ea, isi petrece mult prea mult timp in compania greselilor mele.

            Preferam sa ma plictisesti in loc sa te transformi intr-un nou atat de cunoscut..

[ianuarie 2011]

Nu e nimic elegant sau demn de poveste la tristete.

Sta in pat. S-a ascuns sub plapuma. Plange cu o perna imensa pe cap. O caricatura prea putin reustia a ceva ce sugereaza vag o femeie cu o minte de copil naiv. Nu-si dorea sa existe in acel moment. Voia sa fie o caseta veche, sa se bage sigura in casetofon, sa reinregistreze partea A si sa stearga partea B a amintirilor sale.

Nu e melancolica, e trista, la fel ca si tot scenariul ce se desfasoara inauntrul si inafara ei. Melancoria ar fii fost frumoasa, eleganta, i-ar fii oferit un aer romatic, de poveste. Melancolia, spre deosebire de tristete, are un sfarsit: tristetea pare infinita, din orice punct sau parte o privesti. Nu e nimic elegant sau demn de poveste la tristete, asa cum nici melancolia nu lasa in urma dare de rimel pe perna si ochi injectati.

A fost ranita iar si a trebuit sa zambeasca pe tot parcursul. Cele mai triste povesti sunt cele care se desfasoara inauntrul nostru, acolo unde nu exista nici persoanje, nici decor, doar tristete muta si nicio apreciere pentru spectacolul de artificii dureroase.

*

El, pe de alta parte, era un idiot, misogin, narcisist si cu un sentiment de importanta mai mare decat I se acorda. In acelasi timp era cea mai interesanta persoana din lume. Era uimita cum de atunci cand era indragostita, fix defectele erau cele pe care la cauta cu mai multa inversunare si cum tot ele erau cele care o bucurau cel mai mult..

...

Tipa-ti existenta spre mine, caci ochii mei de plastic nu pot vedea dincolo de ceea ce li s-a impus.

Invata-ma sa invat sa imi placa, caci pana acum nu mi-a placut decat ceea ce mi s-a spus ca trebuie sa-mi placa.

Sunt o masca printre altele sute de masti ce si-au intors privirea de sticla spre tine si totusi nu ti-au spus nimic. As fii vrut sa-ti spun, dar nu stiu cum, caci am uitat ce inseamna “sincer”. 

Sunt impietrita intre tot ceea ce mi s-a spus ca sunt si totusi n-am ajuns sa fiu nimic.

Incearca sa vezi  ceea ce nici oglinda nu-mi mai arata. Eu sunt doar reflexia rece ce incearca sa se priveasca in alte obiecte  la fel de reci si n-as putea sa vad nimic, dar tu?

Asculta-mi tipatul mut si incearca sa ma vezi asa cum n-am lasat pe nimeni. 

Esti sufletul orasului.

 Esti sufletul viu al orasului si cand ma uit pe geam te vad pe tine.

            Fiecare bloc construit, l-ai construit prin fapte, fiecare pom e un omagiu adus faptului ca respiri, fiecare om traieste aici pentru a fi aproape de tine. Fiecare masina ti-e un gand, fiecare tramvai o respiratie, iar subconstientul ti-e metroul.

            Orasul in sine e o harta a fiecarei miscari ale tale, al fiecarui gest sau amintire.

            Esti orasul in sine si ma multumesc cu vederea patrata din geam in locul chipului tau. Ma mint cu nonsalanta ca fiecare zgomot ce-l aud, tu mi l-ai trimis, iar fiecare nor ce trece deasupra-mi e un cadou trimis de tine.

            Esti orasul si totusi esti departe de mine. Ma uit la particule insesizabile din aer si ma face sa zambesc doar gandul ca te vor atinge si pe tine.

            Esti orasul intreg in timp ce-mi doresc sa fiu o masina, iar cand se aprind luminile imi doresc sa fiu langa tine. 

Three wishes ?

“Walk through this world with your heart scarred,

you're the souvenir of sadness”

[Port dupa mine fiecare dezamagire, fiecare cuvant dureros auzit, fiecare replica acida si fiecare cuvant ce mi-a ramas nespus. Sunt o reactie vie a tuturor experientelor “rele” prin care am trecut, stiu tot ce nu vreau sa mai aflu din nou, cunosc fiecare sentiment pe care nu vreau sa-l mai aflu vreodata si stiu cum sa ma apar de majoritatea actiunilor pe care nu vreau sa le mai repet, plus cateva dintre derivatele lor ce mi-au ramas necunoscute.

Le port pe toate dupa mine si mi le amintesc de fiecare data cand ceva mi se pare cunoscut. E un reflex de auto-aparare pe care nu l-am cerut, pe care nu-l vreau si pe care nu m-ar deranja sa nu il mai repet.

Stiu tot ce nu as vrea sa stiu si stiu multe, dar totusi stiu din ce in ce mai putin ce vreau si incep sa imi pierd imaginatia.

Stiu totusi ca nu m-ar deranja sa fiu un pestisor de aur, sa uit tot la fiecare doua secunde, doar sa nu mai fiu o simpla reactie la tot ce ma inconjoara. V-as indeplini chiar si cate trei dorinte fiecaruia doar sa stiu ce vreau si sa uit ce stiu ca nu mai vreau…

Vreau doar sa nu mai fiu reactia propriilor mele frici si dezamagiri.]

So? Three wishes anyone? 

Viata de duzina (cel mai rau scenariu)

Il chema Bob si avea o viata perfect banala, genul acela pe care nu o vezi nici macar in filme pentru ca e lipsita de orice fel de moment  culminant. Crescuse undeva in apropierea centrului orasului mizerabil pe care romanii il numesc cu nesimtire capitala, avusese note mediocre si rezultate mai  putin decat satisfacatoare in ciuda inteligentei si avusese candva un vis. Copilaria fusese placuta iar adolescenta si-o petrecuse impartindu-si timpul intre o mama care compensa atentia cu banii si un tata care compensa dezinteresul cu tigari si plimbari in parc.

                Ajuns la maturitate si in apogeul mediocritatii, Bob isi petrecea saptamana stand opt ore pe un scaun incomod, singur, intr-un birou inghesuit si mirosind a mucegai, al cariu singur geam dadea in zidul gri al unei fabrici. Avusese candva o ambitie, un plan, dar alesese sa faca asa cum vrusesera altii, cum I se spusese ca va fi mai bine... Singura distractie pe care si-o permitea era, si aceasta, o rutina a zilei de duminica, cand prietenii lui, X1 si X2 veneau sa joace rummy impreuna.

                Nimic  din ce se gasea in apartamentul in care acesta isi primea prietenii  nu ii apartinuse vreodata; pana si locuinta in sine ii era lasata de bunica lui, patul era adus din fosta casa, fotoliile rosii pe care stateau fusesera candva in apartamentul in care locuia, cand parintii sai erau inca impreuna, masuta de cafea i-o cumparase tatal sau, televizorul  il gasise acolo.. Nici macar jocul de rummy pe care il jucau nu ii apartinuse de la inceput, G. il uitase acolo, cu ani in urma, impreuna cu doua elastice de par negre si o pana de chitara. Elasticele se rupsesera in timp, pana ce candva o purtase la mana era acum uitata printr-o cutie veche sau chiar pierduta, iar X2 arsese una dintre piesele jocului cu tigara, 11-le galben mai exact…

*

Era duminica seara si jocul de rummy era in plina desfasurare. Stateau toti trei pe fotoliile rosii si vechi, X2 se concentra sa-si adune punctele ultimului joc, X1 bause, ca de obicei, mai multe beri decat ar fi trebuit, iar Bob se uita nepasator la ei. Numai el stia, cand toate piesele erau intoarse cu spatele, inainte de a se apuca toti trei sa faca jocul, care era acel 11 galben. Il alegea cu atentie, avand grija sa il puna mereu primul in primul turnulet de 7 piese dintre cele aproxiamtiv 6 turnulete pe care le facea in fiecare joc. Acea carte ii oferea putere, il facea sa se simta bine stiind ceva ce X1 si X2 nu stiau.

                De mic avusese o dorinta ascunsa… Isi dorise sa simta ceva nou, ceva ce nimeni inaintea lui nu mai simtise, nu conta daca era un sentiment bun sau rau, el nu facea diferenta asta, conta doar sa fie nou, sa nu existe nimeni care ar putea spune sau gandi “stiu cum e asta…”. Cu timpul intelesese ca nu va putea descoperi un sentiment nou, ca niciun sentiment nu se va auto-inventa pentru propria lui placere, asa ca se multumise sa caute un amestec de sentimente neincercat pana atunci.. Poate ca l-ar fi gasit, poate ca ar fi inteles, poate ca ar fi avut timp sa incerce lucruri noi, senzatii interesante… dar nu, a inteles, din nou, dupa un timp, ca nu asta era menirea lui, ca e prea simplu, prea banal, prea mediocru pentru a descoperi asa ceva.

                Acum, Bob se multumeste sa fie singurul care stie de acel 11 galben, sentimenul lui glorios a fost redus la o arsura gri pe spatele unei bucati de lemn… Daca ar mai fi asteptat un an pana la facultate !

Transparenta

Imi doresc ca atunci cand ma atingi sa-mi poti umbla prin minte, sa imi vezi viata ca pe un film, sa plangi si sa razi alaturi de mine, sa simti toate senzatiile ce mi-au trecut prin minte...
Vreau sa stii tot si sa nu existe secret pe care sa ti-l pot ascunde, vreau sa te umplii de mine, sa te infiori si sa te bucuri, sa intelegi de unde vin.
Vreau sa-mi simti iarba de sub picioare si vantul dulce de munte trecandu-mi prin par;
sa plangi pentru cei pentru care am plans si eu si sa razi alaturi de cei care m-au bucurat;
sa-mi intelegi fiecare gest si fiecare teama.
Vreau sa citesti scrisoarea din clasa a treia, sa simti si fiorul primului sarut;
sa te indragostesti si sa iubesti alaturi de mine. 
vreau sa te intristezi pentru prietenii pe care i-am pierdut
si sa intelegi cat de mult ii iubesc pe cei care imi sunt alaturi.
Vreau sa stii dorinta fiecarei stele cazatoare pe care am vazuto;
sa simti urma lasata de fiecare lacrima;
sa simti bucuria fiecarei realizari implinite.
Vreau sa fii la fel de indragostit ca si mine in acest moment.
Vreau sa-mi fii fost alaturi cand imi pieptanam sarea de mare din par,
sa-mi simti gustul sarat de pe piele,
sa dormi alaturi de fierele aurii de nisip
si sa vezi si tu stele ce mi se oglindeau in iris.
Vreau sa simti raceala digului de piatra pe care stateam cand m-am intrebat prima data despre iubire si moarte
si sa auzi fiecare val ce mi-a insotit fiecare gand.
Vreau sa le vezi si sa te simti pe toate...
dar mai presus de toate astea
vreau sa ma vezi pe mine!

Zi Ceva

# : zi: 
eu .: ce?
# : orice
eu .: ai idee cat de greu e sa zici ceva cand ti se cere sa zici "orice"?

Uite-ma stand in fata calculatorului de 43 de minute incercand sa spun ceva cat se poate de “inteligent” despre mine, sa ma fac sa par o fiinta atat de interesanta si de complexa doar pentru ca tu sa citesti cateva randuri ce pana maine isi vor pierde din adevar si sens; caci, pana la urma, cel mai bine definit lucru la mine este faptul ca respir.
Multe lucruri pe care le-am facut sunt facute din frica si graba. Imi e frica ca va veni un moment in care va trebui sa trag linie si sa ma uit inapoi si ma voi plictisi; imi e atat de frica de monotonia care s-ar putea instala in viata mea incat prefer sa regret decat sa las loc unui moment usor de uitat.
M-am indragostit de mai multe ori decat aveam voie si de mai putin ori decat ar fii trebuit; am avut impresia ca iubesc, dar nu am iubit niciodata si imi e frica sa o fac.
Am facut mai multe greseli decat pot numara si am regretat de mai putine ori decat ar trebui sa numar. Am pierdut prieteni si m-am pierdut de ei; am gresit fata de oameni si am invatat sa iert.
Am lasat in urma mai multe usi inchise decat am acum puterea sa deschid si din cauza unor cuvinte spuse m-am indepartat de locuri ce odata imi erau dragi.
Am mintit si am fost mintita, prima, poate, de mai multe ori decat cea din urma.
Am sarutat necunoscuti pentru bani de tequilla in colturi intunecate de Vama si mi-am lasat bucati de constiinta si sosete in corturi ce nu-mi apartineau... Mi-am imprastiat constiinta intre asternuturi necunoscute evitand pana si acum sa-i fac fata sau sa-i recunosc existenta.
Mi-am lasat ratiunea in baruri si pe stradute intortocheate si am plecat acasa cu barmani in locul ei; am plecat pana si cu cei pe care-i iubeau cele carora le spuneam "te iubesc" , iar dimineata...dimineata gustul amar il puneam doar pe seama vinului.
Mi-am uitat prieteni buni pentru iubiri de-o saptamana si am fost uitata pentru iubirile lor la fel de scurte...
Am gresit fata de oameni al caror nume nu mi-l amintesc sau poate nu l-am stiut niciodata; am gresit fata de oameni al caror nume tot trebuie sa-l port pe buze zilnic, dar scuze n-am stiut niciodata cu adevarat sa-mi cer...
si sunt mai ipocrita decat vreau sa cred, decat las sa se vada sau decat imi voi recunoaste mie insami in cele mai intime si mai personale momente ale mele, caci tot ce-am facut si ce voi mai face nu pot insira pe o singura lista, iar oricat as incerca sa ma scuz nu voi stii niciodata cum, nici macar fata de mine...
Si, totusi, poate cel mai frica imi este sa nu ma uit vreodata in spate si sa gasesc monotonie sau regrete...




"And while you wonder if you should let me in
I only want it to begin"

De cate ori poti spune "iubesc" in 16 randuri?

Eu nu iubesc niciodata complet
eu iubesc jumatati.
Iubesc ce-mi place, dar evit sa urasc,
Ma iubesc, dar jumatate pot tine departe de oglinda.
Pot sa iubesc 10 persoane in acelasi timp
pot sa iubesc 10 jumatati, sferturi, intregi,
in timp ce ii fac pe toti sa ma urasca.
Eu iubesc mult si iubesc diferit zilic .
Eu te iubesc azi pentru ceva si
maine pentru ceea ce ignoram ieri.
Mie imi e frica sa iubesc
imi e o frica teribila dar iubesc.
Eu nu iubesc niciodata complet
eu iubesc jumatati
dar iubesc total.

Nimic nou Nimanui.

Din nou; iar; inca odata... si niciodata nu voi invata din greseli..

Voi ramane, poate mereu, acelasi copil obsedat de a face anumite lucruri doar pentru a le bifa pe o lista mai lunga decat ar fii cazul; voi fii, poate mereu, mai preocupata de a aduna anumite experiente bizare, decat de a-mi gasi macar un moral sau a asculta ecoul slab a ceva ce a incercat de mult sa-mi fie constiinta.

...dar va fii mereu vorba de ceea ce este mai interesant si nu de sentimente, nu?

Oricum, pentru mine chiar nu mai conteaza de mult, iar scuze nu mai caut si nici nu am avut vreodata una buna.

Nu mi-ai trebuit, cum nu mi-a trebuit nimeni inaintea ta si nu-mi va trebui nimeni pana nu voi avea curajul sa iubesc... 

...dar situatii au fost multe si ciudate; "te iubesc" am mintit de mai multe ori decat era cazul, telefoane inchise si pierdute intre asternuturi alaturi de minciuni soptite si priviri adanci in ochi vor mai fii, ca intotdeauna, egale cu fiecare "el" care a venit si a plecat fara sa schimbe nimic, dar lasand in urma un gol putin mai plin...

si totusi, pana la urma, nu se rezuma la a fi sau nu fata cuminte sau la a folosi cafeaua pe post de scuza la 1 noaptea, nu se rezuma nici la sticlute de calmante usoare pentru un somn rapid si fara vise, din pacate nu se rezuma nici macar la a cauta o constiinta ce daca ar fii gasita ar fii incarcata pana la limita insuportabilului si in niciun caz nu se rezuma la tine, nici macar inainte sa pleci.

Iar dimineata totul se rezuma la minciuna si lipsa de adevar, la un nou nume sau inca o poveste pe o lista fara sens, la doua chistoace si doua cani, dintre care una poate purta un nume diferit maine dimineata, caci pana la urma tot ce las in urma e general valabil pentru un "el" ce vine si pleaca fara a aduce nimic nou si fara a pleca cu ceva mai bun, caci pana la urma nu conteaza cati "tu" au fost si vor mai fii, caci nimeni nu aduce nimic nou nimanui.. 

Varza Emotionala IV - Toti si Nimeni

Draga... 

Esti la fel. Esti ca toti si esti peste tot. Nu ai avut nimic special si nu a avut nimic nimeni inaintea ta, nici dupa nu va fii nimeni diferit. 

Esti una dintre perechile de ochi inauntrul carora am incercat sa ma caut, una dintre perechile de urechi care am sperat sa ma auda si una dintre multele perechi de buze pe care le-am sarutat si pe care le voi mai saruta...

Pana acum ai fost doar o inlocuire a singuratatii mele, un raspuns mai mult decat putin satisfacator al dorintelor mele si o tentativa slaba a incercarii mele de a nu-mi fii frica sa iubesc; dar singura tot sunt, dorinte nesatisfacute tot mai am si inca imi e frica sa iubesc cu adevarat...

...deci ai fost inutil, ai fost asemenea tuturor care au fost inaintea ta si a celor care vor urma. Esti toti si nu esti diferit de nimeni.. Esti toti de la primul pana la ultimul si te voi vedea mereu in ei. 

Nu stiu cand ai inceput sa fii si sper sa aflu cand te voi gasi cu adevarat. 

Pana atunci, totul devine din ce in ce mai bine....iar pe tine te vad din ce in ce mai rar in altii. 

iar tu? Ti-am mai zis, esti toti de la primul pana la ultimul si nu esti nimeni. 

iar eu? Eu pot supravietuii si fara sa te cunosc. 

Cu Drag...

Azi nu-mi cere sa zambesc.

Azi s-a rupt.

Era deja rupt, doar ca am refuzat sa vad imensitatea golului.

Se va umple, mereu s-a umplut, doar ca de data asta va fii nevoie de timp; doar ca de data asta ca trebui sa fac un efort sa continui sa ma mai mint; doar ca de data asta nu mai recunosc persoana care a ramas in urma.

Deci, azi… :

Azi nu rad, azi nu ies pe tocuri; azi nu beau un gin “cu fetele”;  azi nu mai sunt femeie; azi nu mai folosesc acelasi ruj pentru a picta un zambet; azi nu mai sunt o masca.

Azi nu ma mai mint ca va trece; azi nu ma mai prefac ca am uitat cum zambea; azi nu ma mai prefac ca nu voi plange; azi nu ma mai prefac ca pot.

Azi nu ma mai uit la poze; azi nu plantez nuci de cocos; azi nu stau pe mess; azi nu raspund daca dai buzz; azi nu verific telefonul; azi nu socializez.

Azi  nu ma mai sperii de umbre; azi nu ma mai uit pe unde calc; azi nu-mi mai e frica de intuneric; azi nu mai astept culoare verde in intersectii goale; azi nu ma mai ascund in public.

Azi nu ma mai prefac ca nu urasc; azi nu mai pot zambi fals; azi nu ma intereseaza; azi sunt eu.

Azi nu mai sunt ca acum jumate de an; azi nu ma mai pot minti ca luna trecuta; azi nu mai am nici macar o legatura mentala slaba; azi m-am schimbat si nu am cui sa ii arat; azi am realizat unde gresam; azi nu mai caut scuze; azi nici macar nu imi asum responsabilitatea.

Azi imi e frica; azi imi sta parul aiurea; azi nu pot sa ies; azi ma tin in brate si plang, dar azi tot nu ma simt eu. Azi astept sa fie mai bine… azi ma astept ca maine sa doara mai putin; azi astept ca maine sa ma pot preface din nou; azi astept ca maine sa ma cred.

Azi stiu ca totul va trece.

Azi am obosit sa ma prefac.

Azi nu-mi cere sa zambesc. 

Prietena unui suflet rupt.

   Ma uit la el, e rupt; o bucata de lumina impartita in mai multe bucatele care lumineaza...    
Nu pot face altceva decat sa ma uit cum mii de bucatele se desprind din ceva ce a fost candva un intreg; se desprind si se deplaseaza intr-un corp inert, ajung in talpa, in spate, in sani, in degete, pe buze... iar eu nu ma pot apropia de frica sa nu-i simt durerea, sa nu simt absolut nimic din ce cred ca ar trebui...    

Ma uit la el, la corp, la bucatelele desprinse ce lumineaza cu lumina cadavrica, stinsa, palida. Sunt doar o privire prinsa undeva deasupra: eu nu ma uit la oglinda, eu sunt privirea ce se intoarce din ea...

Sunt mii de bucatele si nimeni nu le poate intelege, sunt prietena lor pentru ca sunt prinsa inauntru;

sunt singura care intelege, fiind singura care simte cum se rup, dar nu simt nimic pentru ca am ales sa fiu doar privirea

...sunt prietena unui suflet rupt. 

Sentiment si Ratiune

Degeaba; stiau amandoi ca nu au ce cauta impreuna.

Sentimentul o simtea in felul lui. Incerca sa schimbe asta, agitandu-se si sperand ca poate face cumva sa schimbe aceasta situatie; ii era imposibil sa se opreasca macar pentru cateva secunde si sa se gandeasca rational la lipsa posibilitatilor, asa ca incerca in zadar, consumandu-se.

Era Sentimentul, era cea mai profunda simtire a "sentimentelor", iar acum era iubire. La inceput fusese iubire impartasita, dar nu mai era de mult si desi intuise asta, ea inca iubea si nu putea acepta ca se va termina asa. Se agatase cu toata puterea de sentimentul cald si moale de la inceput, iar in patru luni de zile se incapatanase sa ramana acolo; acolo unde era cald si bine, unde era siguranta si liniste, acolo unde era tot ce ea nu isi putea oferi singura, caci, a fi Sentiment nu ii oferea decat nelinistea singuratatii si agitatie permanenta. 

Era Sentiment in cea mai profunda stare, era orice sentiment si era toate odata. Ii lipsea ratiunea; iar relatia cu Ratiunea o intregea cu totul, desi nu putea intelege obiectivitatea acestuia, lipsa agitatiei, faptul ca nu parea sa aibe nevoie de reciprocitate. Ii era imposibil sa il inteleaga, dar ii fusese atat de usor sa il accepte si era mereu intrigata de ceea ce vedea in el, recunostea la ea, dar ii era imposibil sa manifeste.

Era toate sentimentele pe rand si sarea atat de usor de la unul la altul. Era, in afara de iubire, iertare. I-ar fi putut ierta orice pe baza "Ratiunea nu poate intelege sentimentul lipsit de ratiune", dar era iertare pana intr-un punct. 

Ratiunea, pe de alta parte, parea lipsita de orice sentiment. Despre Ratiune nu se putea spune nimic, caci nu manifesta nimic. 

Oricum, Sentimentul fusese mereu singur in relatia aceea. Pacat ca i-a luat atat sa isi dea seama ca nu au ce cauta impreuna, nu ei... poate alt Sentiment si alta Ratiune; poate atunci cand Ratiunea va cunoaste compromisul, iar Sentimentul valoarea orgoliului pe care il lasase deoparte.

Sa-ti spun cand e iubirea :

Te duce acasa si te saruta in fata usii. Il saruti jumatate de ora si mai vrei... Mai vrei si nu te poti opri; stii ca-l vei revedea peste cateva ore, dar stii ca ai nevoie de sarutul acela pentru a putea rezista lipsei lui...

Stati intinsi in pat, il privesti, vrei te te topesti in privirea aia, vrei sa ingheti momentul, sa-l iei in brate si sa uiti ca mai exista si altcineva in afara de voi doi, iar pentru moment, nu mai exista nimic. 

Vrei sa razi, sa plangi, sa vorbesti despre tot ce-ti trece prin cap, vrei sa te tina in brate, nu vrei sa se mai opreasca, vrei iara si iara si iar si iar si iar... Nu vrei sa mai dormi, nu vrei nici sa mai clipesti, lumina gri a diminetii incepe sa apara iar tu adormi langa el... Te trezesti dimineata si vrei din nou, vrei sa nu se mai termine niciodata. 

Plutesti, iar lumea ta a devenit brusc mai frumoasa; vrei sa impartasesti fiecare gand, fiecare culoare, fiecare miros, vrei sa fie langa tine mereu, vrei sa fie atat de aproape incat sa-i poti auzi fiecare bataie a inimii si esti suparat pe timp pentru ca exista si nu e niciodata destul pentru voi doi...

Vrei sa tipi cu toata puterea, vrei sa auda toti, vrei sa stie totata lumea, vrei sa stie mai ales el, vrei doar sa ii spui cat de mult il iubesti si i-o spui in fiecare zi...

...vrei doar sa-i multumesti pentru cele mai frumoase doua luni din viata ta…

Te iubesc :x 

Tu, nu stiu exact ce cautai..
Eu?! Eu nu cautam nimic mai mult de o noapte, nu voiam sa te vad din nou duminica, cu atat mai putin luni...
...dar te-am gasit, tot acolo, asteptandu-ma..
si ceva s-a schimbat, atat de brusc incat inca nu pot constientiza inca amploarea schimbarii.
Tu, nu stiu exact ce credeai..
Eu?! Eu stiu in ce am invatat sa cred.
Stiu ca nu am vrut sa cred ca voi iubi, nu am avut incredere pana acum sa risc sa fiu ranita,
nu am vrut sa sufar asa ca am evitat orice atasament emotional,
nu am vrut sa cred in sentimente, in zambet, in faptul ca voi spune "te iubesc" cu atata sinceritate,
dar toate s-au schimbat acum...
Tu, iubesc tot la tine..
Eu?! Eu nu pot decat sa zambesc stiind ca sentimentele sunt, pentru prima data, impartasite.
Aici nu s-a schimbat nimic; nu am mai trecut prin asta pana acum.
Sunt uimita de reactiile mele, de toate noile sentimente pe care nici nu stiiam ca le pot simti,
de starile si de emotiile pe care le simt acum,
de faptul ca totul pare atat de perfect, de frica mea de a nu strica acest echilibru perfect.

Eu?!
Eu te iubesc..

Amintiri uitate...

Care eu? 

Care tu ?

Daca pe mine ma mai tii minte, totusi, macar prin ochii mei iti mai poti aminti cine esti? Macar cine obisnuiai sa fii?

Ce pot face ?! Nimic, nici daca ar fi posibil mai mult de atat sa-mi doresc sa pot; nu ma vei lasa niciodata sa fiu mai mult decat atat, adica deloc,

iar daca nu te-ai mai subaprecia nu ai mai fi tu, ar insemna sa ma asculti, sa iti faci un bine sau nu, ar insemna sa o iei de la zero (?).

Ma uimeste totusi usurinta cu care ne uiti amintirile, cum ma lasi sa stau neajutorata intre tot ce pentru tine s-a sters de mult,

dar imi place sa ma complic, imi place sa imi asum raspunderea dublu, pentru tot ce-mi faci, ce-ti fac, pentru tot ce uiti iar mie imi ramane fixat in minte.

Imi place sa te acuz, sa te judec si sa-ti explic ce simt, imi place sa te supar sau sa te fac sa zambesti, sa-ti spun ca te iubesc, in speranta ca vei intelege,

imi place momentul de reset in care imi dau seama ca nu mai stii de unde incepuse discutia, imi place faptul ca totul e relativ si nimic din ce nu-ti amintesti nu te poate rani,

imi place, desi sufar cand te vad asa...

De ce?

...pentru ca stiu ca din orice zic, orice raspunzi nu e decat un ecou slab a ceea ce am zis mai devreme tot eu,

pentru ca oricum, orice ar fi, imi e usor sa pun sentimente intr-o cutie fara fund unde totul se pierde,

imi e usor sa ma atasez stiind ca nu voi putea fi ranita atata timp cat nu iti amintesti cum m-ai putea rani, sau pentru ce,

si stiu ca imi e din ce in ce mai frica sa ma atasez, dupa din ce in ce mai multe dezamagiri,

iar tu imi oferi sentimentul de protectie ca nu ma poti dezamagi niciodata cat timp nu vei sti niciodata pentru ce,

sau poate prefer sa sufar singura decat "sa suferim"?

Egoismul ramane, totusi, singura mea aparare in fata mea, fata de ceilalti, fata de tine...

Dor de mare

dor de valuri, dor de nisip,

     dor de scoici si de noroi,

dor de ploi, dor de noi

   dor de ce erai, dor de ce sperai sa fiu,

      dor de abur fumuriu.

dor de noapte, dor de foc,

   dor de sare si noroc,

dor de joi, dor de noi

   dor de ce am fost, dor de ce nu suntem

dor de noapte si de sunete.

  dor de frig, dor de fugit,

dor de dans si rasarit,

  dor de voi, dor de noi

dor de tine, dor de ce ai vrut sa fiu

  dor de soare auriu. 

Eu + Tu = Noi ?

Noi? Da, eu si tu, sau poate nu. Eu, tu, noi nu.

De ce?
Pentru ca!

Eu. Da-mi un motiv, eu nu iti pot oferi nici unul, sau poate pot, dar nu inainte de a-mi da jos valul de ceata roz si pufoasa ce mi-a incetosat gandirea, pentru ca, vezi tu, la mine dragostea dureaza cat decizi tu si inca trei ore dupa ce ai luat decizia; dragostea dureaza atat timp cat nu imi dai ce vreau, iar cele trei ore reprezinta doar timpul pe care il petrec cu tine dupa ce mi-ai spus “da”.. Apoi? Apoi ce?! Eu + Tu = Noi? “Noi”  nu va fi niciodata cat timp obtin ce vreau, iar daca obtin ce vreau nu mai exista un “noi” pe care sa il pot imparti cu tine.

Tu? Daca as putea spune ceva despre tine nu m-as mai gandi la noi. Te-ai gandit la noi? Care noi? Niciun noi, asa ca hai sa revenim la tine, tu, persoana ta, despre care inca nu pot (nu vreau) sa spun nimic. Ce te-ar putea face sa vrei un noi cand eu + tu poate fi oricand, fara obligatia noastra? De ce eu + tu = noi cand eu + tu = hai!!! oricand vrei?

Dar nu e vina ta pentru inexistenta noastra. E vina ta pentru ca in capul meu a existat pentru prea mult timp “noi”. Nici vina mea, sa transfer ceea ce vad eu ca fiind “noi” in ochii tai ar insemna sa fug de ceea ce am putea deveni.

Deci, eu + tu… niciodata noi, cel putin nu simultan pentru amandoi. 

Prietenie si mimica

-         Buna….

-         Ce s-a intamplat?! Intreb deja exasperata; normal ca stiu ce s-a intamplat !

-         Nimic !!!!

-         Pe bune ?! Esti putin incruntata si ai buzele tuguiate! Iti stiu mimica fetei chiar daca vorbim la telefon!

-         Da, ai drepatate.. am verificat acum in oglinda.

-         …Iar acum ai sprancenele putin ridicate, incercand sa pari indiferenta. Nu-ti iese!

-         …Mdap…

Ciudat, dar niciodata nu ii tremura vocea, de fapt, vocea ei nu se schimba decat atunci cand plange, mimica fetei este absolut inconfundabila. Aproape o aud cum isi uda buzele cu limba apoi si le musca… are cele mai ciudate ticuri nervoase.

Intr-un an de prietenie am ajuns sa ii invat toate mutritele acelea haioase; i se poate citi orice stare pe fata, aproape niciodata in ochi…

E prietena mea cea mai buna, de o incapatanare absolut exasperanta iar acum isi da ochii peste cap si isi stramba putin nasul in timp ce citeste… zambeste si continua sa caute pana si cea mai mica gresala gramaticala din text pentru a-mi putea scoate ochii cu ea.

 (Da! Esti incapatanata, iar fata aceea dezamagita pe care o faci cand insist sa iti reaminesc asta este motivul pentru care ma voi opri acum.. )

E persoana careia ii pot spune orice tampenie fac, in cel mai rau caz i se misca putin spranceana, una singura (cel mai des stanga), iar atunci imi dau seama cat de mult se abtine sa ma judece si sa ma inteleaga complet.

Suntem doua persoane complet diferite, daca eu as avea o mimica atat de complexa, cred ca nu am avea aproape niciodata aceeiasi expresie.

Imi place sa o trezesc dinimeata, desi dureaza cel putin jumatate de ora. Cea mai dulce privire a ei este cea pe care o face la 10 minute dupa ce s-a trezit : “ai mila!! Nu functionez dimineata…”, incruntata si cu buza de sus ridicata. Are dreptate; sufera de lene toata ziua, diferenta este ca dimineata sufera de lene acuta.

Mi-as dori sa imbatranim impreuna, doua babe singure si ramolite. Nu numai pentru ca e cea mai buna prietena a mea si o iubesc; nu de dragul unei romante siropoase incadrate intr-o prietenie nemuritoare…  dar imi doresc tare mult sa aflu care ii vor fi primele riduri de expresie..

Varza Emotionala III – Pentru prima si ultima data, tu.

Draga..

Constat cu stupoare diferenta dintre noi doi, probabil una dintre putinele existente. O diferenta ce ma ajuta sa ma simt mai putin sufocata de propriul meu orgoliu, avand in vedere ca al tau afecteaza populatia aflata la trei metri in jurul tau..
Esti cea mai problematica obsesie a orgoliului meu, care incearca sa te obtina doar ca pe un moft, o jucarie de care sunt sigura ca ma voi plictisi la cel mult trei minute dupa ce am obtinut-o...
Totusi, diferenta dintre noi este ca, orgoliul meu este oprit de putinul rationament ce-i mai ramane dupa ce se pune in miscare si imi ajunge un an jumate de suferinta si uitare pentru a-mi da seama ca necesiti un efort mult prea mare, ce risca sa ma plictiseasca la jumatea drumului.
„Am obtinut tot ce am vrut de la tine...”.. ciudat este ca ai vrut atat de putin din cat ai fii putut obtine cu adevarat. Eu una nu am putut obtine nici macar o mica parte din tot ceea ce mi-am dorit de la tine, in jocul acesta de orgolii incapabile de sentimente si incapatanare oarba. Dar macar am observat ca daca ma opresc putin imi pot da seama cat de mult efort am depus pentru ceva ce stiam amandoi ca nu a meritat niciodata atat de mult...

Pentru prima si ultima data, cu drag...

Firul de Ata..

Vineri s-ar fii facut aproape trei luni de cand impleteam la el. Ajunsese aproape o funie groasa, dar subreda, pe care o ingrosam in fiecare zi, cu minciunui obligat insusite mie si celor din jur. „Nu a fost decat o aventura lungita pe parcursul catorva nopti calde de Vama intr-un cort...”, „Nu sunt indragostita de el...”, „A fost frumos, dar nu ma mai gandesc la el...”. In ciuda frazelor repetate mie insami si bagate fortat pe gatul celorlalti, firul se ingrosa dar devenea tot mai subred. Cei ce ma cunosteau vedeau eforturile supraomenesti pe care le depuneam pentru a ramane intreaga si ma minteau la randul lor, poate mai mult din mila, ca ii pot convinge cu minciunile mele..

Deci vineri; vineri a fost ziua in care m-am incapatanat sa testez firul subred de care atarna tot efortul meu de a ramana intreaga. Vineri mi-am pus ochelarii de cal si m-am dus fix in locul in care stiiam ca-l voi intalni din nou. Vineri l-am intalnit..

Nu a fost asa cum ma asteptam. Ma pregatisem pentru orice avea sa urmeze, mai putin pentru ceea ce a urmat de fapt. La vederea lui auzul mi s-a estompat, vederea mi s-a incetosat, picioarele mi s-au inmniat iar pulsul mi-l simteam undeva in tample, aveam impresia ca il pot auzi si cei din jurul meu.. Unde era ceata roz care trebuia sa apara in astfel de momente penibile? M-am dus si, din cate stiu am vorbit cu el. Nu pot stii sigur, m-am trezit dupa cateva momente langa prietenii mei, in timp ce simturile imi reveneau iar pulsul continua sa urce. Nici nu imi amintesc cand am simtit ultima data un val atat de puternic de adrenalina in tot corpul meu..

Fir stupid de ata.. s-a rupt! Am continuat sa-l privesc toata seara, eram chiar suparata pe el, o singura privire?! Atat a trebuit sa-mi arunce ca firul la care lucrasem atata timp sa se rupa?! Macar am avut un costum de Halloween : Dezmembrata Fantoma Spanzurata cu un Fir de Ata Rupta...

Nu-i nimic, refac eu firul.. „Nu sunt indragostita de el..” , acum suna mai credibil...

Tentativa de Nostalgie.

Ce este nostalgia? Prin ce se defineste acest “sentiment” absolut ciudat al carui prezenta cred ca incep sa o simt si eu?
“Sunt nostalgica”! Bine, sunt.. dar ce ar trebui sa simt? E doar un sentiment ce apare atunci cand te agati de un trecut mai mult sau mai putin indepartat? Este, deci, acest sentiment doar o alta forma de a trai in trecut si in prezent in acelasi timp? Dorinta imposibila de a retrai sau schimba anumite evenimente pe care s-a asternut mai mult sau mai putin praf?
Atunci si eu sunt nostalgica, in rand cu tot poporul care sufera de aceasta epidemie a toamnei, ce dispare odata cu prima zapada; si eu pot fi trista, izbitor de poetica si interesant de tacuta doar pentru ca am uitat sa-mi iau vitaminele in Septembrie iar acum sufar de depresie toamna-iarna.
Si eu imi doresc sa ma intorc la mare, in Vama, sa mai prind un rasarit pe Bolero, sa mai beau putina vodka cu energizant pe scarile prafuite din fata de la Pirati, sa fredonez seara de seara aceleasi melodii, sa vad marea verde-albastra si sa ma indragostesc in fiecare seara de cineva nou…
Dar soarele va rasari si anul viitor pe Bolero, nisipul la fel de fin va fi, marea in continuare isi va arunca valurile si spuma catre picioarele mele, sper sa ramana covrigii la fel de buni caci vodka sigur nu-si va schimba gustul. Iar sufletul meu pereche? Tot acolo ma va astepta, ascuns in fiecare seara dupa cate un alt chip frumos, dragostea tot in corturi straine imi va ramane uitata… Voi avea doar alte sosete de uitat in cortul lui de pe plaja si multe alte nume de iubiri neimplinite de incercat sa-mi aduc aminte…Nimic nu va pleca, iar pentru mine toate sentimentele vor ramane neschimbate..
…
Deci nostalgia este doar un accesoriu foarte trendy ce-mi lipseste cu desavarsire sezonul acesta? Iar depresia tomna-iarna? Trebuie sa recunosc ca ma simt foarte trista ca inca nu imi gasesc fularul preferat…

Mica revarsare de cinism - Oameni din alte filme :

Eu una sufar de fenomenul pe care il numesc “filmul meu”” o chestie ciudata care mi se intampla pe strada, motivul pentru care iubesc Bucurestiul. Imi bag castile in urechi, coloana sonora perfecta pentru Bucuresti : Dope – Die Motherfucker Die, dupa mine, melodia pe care i-as da-o sa o asculte fiecaruia dintre cocalarii care se uita insistent la mine si eventual imi mai trantesc si un compliment scos din texetele ieftine ale actorilor ratati din “tradati in dragoste”.
Oricat m-as plange, iubesc orasul asta, varietatea de “ciudati” de pe metrul patrat : cersetori originali, betivi imputiti, emo kids, metalisti, cocalari, punkisti, glam-girls, tiganci cu fuste, pensionari socati si preferatii mei, oamenii “eu ascult orice gen de muzica mai putin….rock\manele(depinde spre ce gen de orientat : cocalar sau trendy-kid)”, aceia sunt preferatii mei, oamenii fara opinii, indiferent de domeniu.
Oricat de bun mi-ar fi filmul, oricat de mult s-ar potrivi toti in decorul meu (de curand am reusit sa integrez si cocalarii in peisaj), inevitabil trebuie sa existe cateva specimene pe care nu le pot intregra nici macar la “Wtf?! Dudee…de unde pana mea e asta?!” ; genul acela de personaje care chiar nu au ce cauta langa tine.
Recent am reusit sa alcatuiesc un capitol pentru toti oamenii carora nu le pot gasi niciun rol in filmul vietii mele, nici macar o coloana sonora. In acea categorie avem :
- Piranda Sado-Maso. Eram recent la McDonalds la Costin Georgian, la coada se pune o tipa relativ draguta la fata, cu cizme cu bot ascutit (genul care te ajuta in cazul in care te trec anumite nevoi in padure dupa cateva beri). Pantaloni mulati si o tentativa de corset, toata costumatia fiind din piele neagra. Poate sunt rea si cinica (stiu ca sunt) dar ce legatura avea costumatia cu cerceii rotunzi din aur masiv si cocalarii care o insoteau?
- Adolescentul frustrat : Jumate’ din liceul meu e plin de cocalari. Un sfert e acceptabil si mai suntem noi “rockerii neadaptati”, asa ca avem si o scara de bloc “la neadaptati”, suntem inofensvi : fumam fiecare cate o tigara, bem cola (mai putin Cristi care rugineste fara bere) si mancam shaorma. Din cate stiu, nimeni nu a sodomizat cainii locatarilor, nu i-am injurat, ne strangem mereu ambalajele si nici nu le scuipam pe scara, sa nu ma zic ca le lasam si loc sa treaca, dar locatarii acelui bloc si-au dezvoltat un sentiment de ura si aversiune foarte grava fata de noi, fac cu randul la usa sa ne spuna sa plecam pentru ca avem parc in fata scarii (da biine! am vazut parcul… dar ei au observat cocalarii si copiii true?!). In fine, pe mine ma sperie de fapt unul dintre tipii care locuiesc in blocul ala, e de varsta noastra dar totusi simte nevoia sa tipe la noi impreuna cu maica-sa… Nu are viata sociala sau nu vrea sa se dea de gol ca si el face la fel la scara vecinilor?!
- Taximetristii de la gara de Nord. Arat de parca as avea bani? Pe bune?! De cate ori trec pe acolo (de obicei seara tazriu), cel putin doi se ofera sa ma duca “undeva” (unde?! unde vor!). Oamenii astia sunt refuzati de fete ca mine de 10 ori mai des decat manelistii cu “fataaaaa, fata esti frumoasa foc, facem cunostinta?!”. Ce vor sa faca? Sa intre in cartea recordurilor pentru “cel mai perseverent trist din lume”?!
- Aurolacul care isi tine singur companie. Despre asta nu am ce zice. E “ala” care se pune langa tine in masina, mereu cand ai castile in urechi. Incepe sa vorbeasca singur, iar cand iti dai seama ca vorbeste si opresti muzica si te uiti la el, se uita la tine de parca tu ai fi cel cu probleme.
- Piranda cu copilul. Pe asta o stim cu totii. E aia care isi tine plodul in picioare, pe scaunul pentru handicapati; plodul iti cara o palma sau te scuipa iar ea spune “haoooouleu (prin apelativul uneori atasat, “fah” determinam si sexul plodului) nu face asta la fata! Fa la bunica!!!” (bunica fiind halca de carne inchisa la culoare; sursa mirosului din cauza caruia lacrimai)
- Baba care tuseste. Ma abtin la comentarii, i le adresam cu totii. E cea care se aseaza langa scaunul tau, ofteaza, tuseste, molfaie, iti trimite un miros puternic de naftalina, apoi iti multumeste politicos ca i-ai cedat locul, desi “nu trebuia”.
- Tipul cu soneria “Guta”. Eu stiu de ce imi suna telefonul cu Lamb of God, ca sa ma pot bucura de privirea lui, dar va rog nu-mi spuneti ca el e destul de inteligent incat sa vrea sa imi dovedeasca mie ca sunt o inculta care asculta muzica proasta sau sa ma socheze, nu pot concepe ideea ca a devenit peste noapte o creatura pluricelulara, nu doar in aparenta!
Oricum ar fi, aceste specii nu pot fi gasite, una dupa cealalta in mai putin de 100 m, decat in Bucuresti. Cu toate acestea Bucurestiul ramane un oras superb, cu cersetori, cocalari, manele date la maxim din Dacia, injuraturi colorate, conversatii agramate.. dar avem metrou (da, Aghiuta, noi chiar avem!). cluburi de noapte unde berea la 0.33 costa 10 lei, parcul Herastrau cu aleea Michael Jackson, farmacie -> sex shop -> BCR de 3 ori la rand pe o singura strada…
Lasand cinismul la o parte si filmul cu coloana lui sonora undeva in spate, ce poate fi mai fumos decat sa traiesti in capitala gri a depravatilor, sa te plimbi printr-un centru istoric locuit de rromi care se joaca desculti pe Lipscani, sa traiesti in mijlocul Pantelimonului (care nu mai petrece pe B.U.G Mafia, ci pe Guta) si totusi sa poti spune “Iubesc orasul asta!!!”? Partea lui frumoasa, e special, gri, murdar, dar niciodata nu o sa te lase sa te plictisesti. Fie ca ataci cocalarii printr-un text sau rockerii printr-o tentativa de fraza agramata!

P.S – Rectific, gasesc loc oricui in “filmul meu”, cei de mai sus sunt “uite motivul pentru care chiar imi ador prietenii neadapatati”, premiul? Osul de Aur. Inca nu imi dau seama cui sa i-l ofer… Coloana sonora? Blank! Aveti idei?!

P.P.S - http://www.scorillo.net/google.html . nu imi dau seama de ce, dar mi s-a parut ca se potriveste!!!

Rutina.

Statea, ca in fiecare seara, pe canapea. Citea acelasi ziar, manca aceeasi mancare semipreparata incalzita la cuptorul cu micorunde jegos, urmarea aceleasi stiri sportive pe sport.ro, aceiasi pereche de tate silconate in aceeasi reclama, mereu la aceeasi ora. Era rutina care il scotea din banal. Bea in fiecare seara aceeasi cantitate de bere, fuma acelasi numar de tigari, Marlboro rosu, scurt, dadea acelasi telefon, aceluiasi numar, schimba aceleasi cuvine apoi inchidea, trist. Ar fi putut foarte bine sa fie subiectul unui spectacol de circ, un spectacol repetat in fiecare seara. Era prins intr-un trecut relativ, intre patru pereti albi imaculati ce dadeau impresia unei camere de spital, un trecut al carui detalii se estompau cu fiecare picatura de alcool ce-i intra in sange. Luni, marti, miercuri, joi…
… dar vineri se schimba ceva. Vineri rutina se restrangea. Bea mai putina bere, fuma mai putine tigari, urmarea stirile de la ora 5, nu cele de la ora 7, avea grija sa aibe ceva mancare relativ comestibila in frigider. Vineri ii sclipeau ochii, vineri parea o bucata rupta din trecut, de acum mai bine de 2 ani, era o zi magica, un inceput surprinzator pentru un weekend perfect.
Nimic in viata lui nu e mai frumos ca o zi de vineri sau ca o zi de sambata, caci duminica seara rutina se instaleaza din nou, paharele de bere se dubleaza, chistocurile se inmultesc.. dar azi e vineri, acea zi superba.
Sta in bucatarie la o ora la care trebuia sa fie pe canapea. Asteapta ceva, pare entuziasmat. Asteapta cu nerabdare dar cu fiecare minut care trece sclipirea din privire i se duce, mainile incep sa i se franga una de cealalta, tristetea isi face loc in sufletul lui. Cu fiecare saptamana care trece ea intarzie din ce in ce mai mult. Cat timp se mai poate astepta ca ea se intoarca in fiecare seara? Sa renunte la iesiri cu prietenii, la distractie, pentru ce? Pentru un om batran si rutina lui? Ce putea el sa mai spere? Ca ea va inceta sa mai creasca, va inceta sa mai inainteze in varsta sau in sentimente, ca ea va renunta la viata ei pentru a-i sustine lui ultima scanteie ramasa?
Statea calm, in bucatarie, fumand linistit o tigara, realizand absurdul situatiei. Nu putea sa se astepte ca ea sa-l mai scoata din rutina la fiecare sfarsit de saptamana, nu avea rost sa traiasca numai din minciuni si rutina bolnavicioasa a alcoolului amestecat cu tunun…
Se aude usor o cheie cum se intoarce in borasca, usa se deschide incet..
*
Intarziasem. Stiam ca ma astepta, probabil ingrijorat de lispa mea. Cum am putut sa intarzii?! Chiar acum, intr-o zi de vineri. Sigur e speriat. Nu stie ce s-a intamplat cu mine. Fumeaza tigara dupa tigara, bea pahar dupa pahar, trage din ce in ce mai apasat din tigara pana ce filtrul ii arde buzele.
Ma grabesc ca de mult pot. Ajung in scara blocului si am impresia ca ii simt nerabdarea de la lift. Mai am atat de putin. Renunt in fiecare vineri de distractie, la prieteni, las totul pentru rutina lui, eu am ales sa fac asta. As putea macar sa nu intarzii.
Bag cheia usor in usa, deshid cu mana tremurandu-mi si intreb cu glas stins :
“Tati, esti acolo?!”
…

Varza Emotionala II - o problema de orgoliu

Draga…

M-am indragostit? De tine? Inca nu stiu ce e dragostea; inca nu pot iubi atat timp cat as putea fi iubita la randul meu; nu stiu sa apreciez fara sa ranesc. Dar acum? E ceva diferit la “noi”?
Sunt o ipocrita. Nu am iubit niciodata mai mult decat propria-mi nesatisfacere a prorpiului orgoliu, nu am putut aprecia decat ceea ce nu am putut sa obtin si am depreciat tot ce am obtinut mai usor decat as fi vrut.
Dar acum? M-am indragostit? Normal, doar tu nu esti indragostit de mine; pot spune chiar ca te iubesc atata timp cat intarzii sa imi raspunzi la smsuri; doar nu mi-as putea recunoaste ca e vorba doar de orgoliul meu agatat de ceea ce nu primeste…
Sunt atat de interesata de ceea ce ai mai facut de cand am plecat pe cat de dezinteresata as fi daca te-ai oferi sa imi spui chiar tu; ma gandesc la tine atat de des cat nu te gandesti tu, cum daca as stii ca o faci nu as mai face-o eu.
Cu ce ma ajuta observarea a doua stari total diferite daca niciuna dintre ele nu o exclude pe cealalta?
Totusi, pana la urma, este doar o problema de orgoliu nesatisfacut si nimic mai mult, de a primi sau nu ceea ce crezi ca iti doresti…

Cu drag…

P.S – Cand ziceai ca te intorci in Bucuresti?

Stay like this forever

[Inspired by Maggy]

16 ani.
Vise, sperante, zambete si lacrimi; certuri si imbratisari.
Ora de venit acasa, intarzieri, saruturi furate in scara blocului si iubiri de doua zile.
Parinti, profesori, prieteni si prietenii prietenilor.
Iesiri in oras, nopti pierdute, despartiri si impacari.
Discutii aprinse, muzica, pachete de tigari goale si sticle numarate.
Betii, nopti pierdute, soarele bland si zile petrecute impreuna.
Chestii legale, chestii ilegale, ras isteric si paranoia.
Filme, muzica, pareri si diferente.
Oameni noi, prieteni din copilarie, locuri noi si parcul in care ieseai cu bunicii.
Prima iubire nu se uita niciodata?
Primul sarut, prima imbratisare, ore chiulite in capul scarilor scolii si declaratii sopitite la ureche.
Promisiuni, dezamagiri.
Telefoane in miez de noapte si smsuri fara raspuns.
Mare, valuri, soare si noptile de pe nisipul inca cald.
Cuvinte frumoase, cuvinte care dor, jocuri si suparari.
De ce ai vrea sa cresti? De ce sa se mai schimba ceva?

Seaside '09

Spice Shop/ Black Label :
In Vama au deschis 3 astfel de magazine, par mult mai interesante decat cele din Bucuresti (care, mai nou, fac si livrari la domiciliu).. nimic special inauntru, in afara afisului care te avertizeaza ca “aceste produse nu sunt facute pentru consumul uman” si cateva etichete cu nume ciudate si efecte ce te pun pe ganduri.. dar daca tot eram acolo.. trebuiau incercate, nu?
Imi amintesc clar cum l-am aprins.. “Coana Lily” sigur vorbea cu noi ceva… cele trei drumuri pana la magazin, pentru ciocolata.. ne chinuiam sa cantam ceva, nu ?.. alte amintiri in ceata.. cateva tripuri.. apoi s-a facut seara.

Flashbacks :
Primele 3 sticle de Breezer si cele 4 de Corido mi le amintesc cat se poate de bine, restul este in ceata : Nudy Bar. Bon Jovi – Runaway. Imi place melodia aceea chiar si cand nu mai pot deosebi verurile de linia melodica.Am varsat Corido pe mine cand stateam pe bar? Baie nud in mare, cineva mi-a dat un prosop (?!?!), luna plina, pietrele de pe plaja de nudisti. Bogdana langa mine, sus pe bar, cantam ?! Magda (!?!) .. ciudat.. in seara aia nu mi-o amintesc… Bon Jovi – Runaway, din nou [multumesc Marius]. Bogdana lasata singura in “operatie”. Dan(ut). Multe alte fragmente fara o logica succesiva, scarile.. apoi wc-ul.. masina lui Catalin…o discutie foarte importanta in masina, sunt sigura ca am discutat despre ceva important, dar despre ce!? casa.. patul.somn

Ploaie :
Cand pleci la mare ultimul lucru pe care ti-l doresti este sa te ploua. Mai ales daca stai in 2 Mai si trebuie sa treci pe straduta ce da in spre dig, ce se umple de un noroi galbui foarte greu de dat jos de pe pantofi sau te inalta cu cel putin 2 cm daca ai avut ghinionul sa iesi in slapi.
Anul asta m-a prins si ploaia.
Daca nu ploua sunt prea multi paianjeni, daca ploua e prea mult noroi. Eu una am avut parte de ambele variante.
“hai sa facem baie dezbracate” !! o idee geniala, a cui a fost ?! Apa chiar pare mai calda atunci cand ploua cu galeata, chiar si in mijlocul zilei cand vantul bate destul de tare, mai ales daca te incalzesti cu o vodka dupa ce iesi.


Stuf Vama Veche :
Mie una nu-mi place la Stuf. Nu spun ca muzica e proasta, doar au accelasi playlist de cand ma stiu. Nici atmosfera nu e nasoala daca nu te simti putin ciudat sa te invatrti in jurul unui stalp, singura sursa de lumina de pe plaja, precum o musca, mirosind transpiratia tuturor.


Summer love :
Am evitat intotdeauna articolele “My love story” din revista Cool Girl, genul acela de povesti cu happy end ce se intampla numai in filmele americane foarte proaste, ce au loc mai ales vara, doar e anotimpul in care noi fetele visam cu ochii deschisi la dragostea adevarata, eventual la prima vedere..Normal ca si eu visam la o astfel de poveste romantica, la malul marii, refuzand, in accelasi timp, sa cred ca se va intampla vreodata. Niciodata nu am crezut ca ma voi indragosti atat de repede, intr-un loc atat de frumos, ca voi privi rasaritul in bratele lui, ca voi ajunge sa cred in relatii de la departare, ca 548 de km nu vor mai insemna nimic…
Deci, m-am indragostit absolut irevocabil…

Oglinda

“Buna.. Ce faci?” … “Ce ai mai facut in ultimul timp?”
… astept un raspuns.
“Imi pari cunoscuta. Te stiu de undeva?”
… o vad vorbind odata cu mine.

Eu tac. Ea tace.
Eu zambesc. Ea imi intoarce zambetul.
Ii scot limba si nu se sfieste sa mi-o scoata si ea.
Totusi.. de ce imi pare atat de cunoscuta?

Stau in hol.
Ma misc iar ea imi copiaza toate miscarile
“Buna. De ce nu-mi raspunzi? Te-am deranjat? De ce vorbim in accelasi timp? De ce taci odata cu mine? De ce ta vad vorbind dar totusi nu te pot auzi?”
… niciun raspuns.

Ii fac cu mana. Imi face si ea. Imi pare atat de cunoscuta…
Sigur o stiu de undeva. Sigur ne-am mai intalnit. Poate atunci cand eram mici…
Fac un pas. Ma urmeaza. Sta nemiscata in fata mea… Ii zambesc din nou si imi zambeste.
“De ce ma urmezi?”
……
“…”
Tot nu primesc niciun raspuns.
“Cine esti? Am impresia ca ne cunoastem. Sigur ne-am mai intalnit. Te vad mereu in holul meu.. ma urmezi prin casa… in baie, in holul de la intrare, in lift.. uneori te vad pe strada, in vitrinele magazinelor… De ce niciodata nu vorbesti cu mine?”

Poate nu poate vorbi.. sau poate chiar nu vrea.
Cum poate cineva sa fie atat de nepoliticos?

Ma enervez si ma stramb la ea. In accelasi timp se stramba si ea.
Tip la ea si tipa si ea la mine. Tac. A tacut si ea!
“Te rog vorbeste cu mine! Vreau sa te cunosc! Vreau sa stiu cine esti!!!”

Plec. Gata. Nu vreau sa-mi mai pierd timpul cu ea.
Dar cine e?
De unde o stiu?!

Imi doresc atat de mult sa o cunosc… Stiu ca are ceva sa-mi spuna dar nu stiu cum sa o ascult.

Ma intorc si o privesc din nou.
Tot nu vrea sa vorbesca cu mine. Sta acolo si imi copiaza fiecare miscare.

Mai bine o las in pare… pare foarte nervoasa.
Probail s-a suparat ca am insistat.

In definitiv.. mai pot incerca si maine.
Nici oglinda nici reflectia mea nu vor pleca nicaieri..

Dar totusi… De ce imi parea atat de cunoscuta? De ce simt nevoia sa o cunosc?

Vara caldura devine mai suportabila.

Inca doua zile si am scapat. Doar doua zile si totul s-a terminat.. Nu va mai conta nimeni si nimic si nu vei mai conta TU. Nu va mai trebui sa te vad in fiecare dimineata, in oglinda, in statia de autobuz, langa mine, pe strada, la magazin. Nu vreau sa te mai vad! Ai devenit insuportabil dar tot tu faci vara mai frumoasa, mai insorita, doar prin faptul ca nu vei mai fii.
Cine esti?
Unde vei pleca la vara?
Ce vei face?
Ne vom mai revedea?
Esti tu. Esti eu. Esti colegul meu de banca. Omul de la magazin si cel ce sta in spatele meu la coada. Nu poti pleca de langa mine caci trebuie sa ma urmezi mereu. Nu vei face nimic special, doar ca vei inceta sa ma mai afectezi. Normal ca ne vom revedea…fara tine nu as stii ce e vara.
Ce e vara?Vara e liniste, e ceea ce primesc in schimb pentru ca te-am suportat atat. Vara nu mai conteaza nimic, e antidotul pentru stres, pentru ceea ce imi faci. Vara e imprevizibila in lipsa unui program fix.Tu esti diferit vara, plictiseala e diferita vara.
Voi pleca la mare, vei fii acolo, in Vama Veche, vei dansa la Stuf, sub felinar, langa mine. Abia atunci iti voi zambi, vei fii din nou prietenul meu, vom intra impreuna in mare, ne vom plimba pe nisip, vom fuma o tigara si vom imparti o bere. Vom urmari cum apune soarele si vom astepta sa rasa din nou, din mare.Abia atunci voi stii ca am scapat de tine, cand nu voi mai fugi si nu ma vei mai ineresa.
De ce?
Pana atunci vei continua sa ma stresezi si sa ma impiedeci sa simt vara.
Pana la urma ce e vara?
Cine esti tu?
Vara este fericirea iar tu esti tot!
Totusi.. e vara iar caldura devine mai suportabila…

Un alt el, o alta ea..

Erau doi si se iubeau. Un el si o ea. Vedeau unul in celalat perfectiunea; acelasi el si aceiasi ea reflectati unul in ochii celuilalt la infinit... Nimic nu ii despartea si nu-si duceau unul altuia dorul nici in scurtele momente de separare, caci se purtau unul pe celalt in suflet oriunde s-ar fi aflat... Erau cele doua jumatati perfecte al unui intreg ce parea sa existe din todeauna, ce-si promisesera ca vor fi acolo pentru todeauna.
Dar intr-o zi el a ales sa plece. A ales sa gaseasca o alta ea, o alta reflectie infinita in ochii altcuiva. Si a plecat....
Iar ea a asteptat. A crezut ca va fi mereu acolo unde el a lasat-o. Acolo unde intregul lor s-a destramat. A sperat sa el se va intoarce. A continuat sa spere pana ce si ulima sclipire s-a evaporat..
Abia atunci a realizat ca intregul lor nu disparuse. Nu era injumatatia. Era doar ea. Ii lipsea privirea in care sa se oglindeasca. Il lipsea un alt el asa cum lui ii trebuise o alta ea. A stiut atunci ca speranta fusese cea ce o orbise; ce o facuse sa uite ca putea fi ea in ochii altui el. Speranta o facuse sa stea asteptand, sa creada intr-un viitor relativ bazat pe un trecut indepartat. Atasamentul de trecut o tintuise intr-un loc pustiu, departe de intregul ce l-ar fi putut forma, asteptand un el ce isi gasise de mult o alta ea...
Si si-a gasit un alt el. Alta oglindire infinita si alt intreg ce parea sa fi existat mereu. O alta jumatate, un alt el pe care sa-l iubeasca, alte promisiuni si din nou, pentru todeauna...
Asa ca intregul lor s-a destramat... Dar nu a mai sperat. Nu s-a mai agatat cu toate puterile de momentul in care s-a terminat. Nu a continuat sa astepte.. si a inteles. Si-a dat seama ca speranta o oprea sa inteleaga. Nu putea fi pentru todeauna. El nu era acolo pentru a completa impreuna un intreg, cum nici ea nu completa intregul lui.. El, oricare ar fi fost el, nu era decat motivul pentru ca ea isi amintea ca exista un intreg . Nu era ea in ochii unui singur el; cum nu era un singur el pentru ochii ei....

...

Prin geamul larg deschis intra usor aerul rece al lunii februarie. Parca il vad, intrand incet pe fereastra, inaintand spre plamanii mei, dar acestia par sa refuze sa-l primesca; eu nu de aer am nevoie acum, eu am nevoie de tine...

Ma apropii de geamul rece, ai observat ca sunt stele pe cer in seara asta? Am impresia ca iti pot citi numele printre ele. In fiecare colt de cer pe care il privesc se contureaza litere... dar trebuie doar sa imi cobor privirea catre mana ce tine tremurand tigara pentru a-mi aminti ca m-am asigura ca nu te voi uita niciodata...

Imi intorc privirea catre camera. Totul in jurul meu imi trezeste amintiri...

Vantul imi face perdaua sa tremure si brusc imi dau seama cat de rece este totul in jurul meu. Nu e nimic schimbat.. e acelasi ritual ca in fiecare seara, acelasi aer rece, aceleasi ganduri in spatele carora te ascund mereu desi inconstient esti mereu acolo... dar ceva lipseste. Ceva nu ma mai incalzeste in seara asta. Lipseste acel ceva ca imi distragea atentia de la frig.. Imi lipseste vocea ta...

Ma intind usor in paf. E gol. Nu lipseste decat telefonul.. si vocea de la capatul lui. Ma simt singura, nevoita sa ma obisnuiesc cu altceva... Sunt dependenta de acea voce. Sunt dependenta de propriile-mi minciuni... desi se pare ca nu va fii totul bine, cel putin nu asa cum speram eu...

Inca ma mai opreste ceva... Inca nu pot renunta de tot la ceva ce s-a terminat de mult. Inca mai am nevoie sa o spui, imi e tema ca o vei spune, dar daca nu o vei face voi continua sa sper. Vreau sa o aud caci stii ca singura nu voi putea sa-mi recunosc ca s-a terminat... desi poate o stiu la fel de bine. Nu ma pot opri sa sper..

Ma doare linistea din jurul meu. De fapt... in jurul meu nu e linste, sunt amintiri. Nu mai e liniste decat cand esti tu... si nu esti.

Acum astept sa-mi spui ca s-a terminat. Acel ceva inca imi opreste orice sentiment, ma opreste sa cad, sa plag, sa sufar... oare m-ar putea opri sa-mi mai amintesc?

... Chiar s-a terminat?

Prostitutie sentimentala

Corpul tau cald langa al meu, cearceafurile mototolite, o respiratie scadata.. sunt epuizata.
Imi soptesti usor ca ma iubesti imi mai spui si cat de importanta sunt pentru tine… Nu am timp sa ma simt flatata, vreau doar sa ma spal si sa pot savura linistita adevaratul motiv pentru care esti aici, imi vreau tigara.
Astepti un raspuns, te simt frematand, dar buzele mele umflate de atata efort, de atatea muscaturi si sarutari, nu vor sa sopteasca minciuni, nu vor sa-ti ofere ce-ti doresti... Nu pot sa te mai mint si pe tine ca te iubesc, nu esti unicul din viata mea, nu esti cel care m-a facut sa ma simt cel mai bine...
„Te iubesc” ,, iti soptesc usor.. totusi nu as vrea sa stric acest moment aproape perfect, cu exceptia ta.
Te simti bine acum. Te-am mintit si ai acceptat asta. Ai sa accepti mereu, aceasta a fost intelegerea...
Te intinzi spre mine, vrei sa ma cuprinzi in brate. Ai vrea sa ma vezi jucand rolul acesta? Sa te las sa ma strangi in brate, sa-mi oferi protectie, sa ma prefac neajutorata; sa ma prefac ca am nevoie de tine? Nu am nevoie, nu vreau sa-ti lipesti corpul gol de al meu... Dar ma ghemuiesc la pieptul tau si iti soptesc : „Numai de tine am nevoie, in bratele tale ma simt cu adevarat ocrotita...”. Buzele mele lipite de urechea ta te fac sa fremeti.. Ai adormit. Acesta este momentul.
Ma ridic usor, ma strecor afara dintre asternuturile de matase. Iti arunc o privire. Nici macar nu ai simtit ca am plecat; nu-ti lipseste caldura corpului meu? Acum cinci minute ma iubeai.. Nu sunt, oare, singura care minte? Dar trebuie sa-mi duc rolul pana la capat...
Acum trebuie sa ma spal; vreau sa te dau jos de pe mine, sunt imbibata in tine, in parfumul tau...
Odata cu apa curg si minciunile.. s-a terminat. Probabil nu va trebui sa te revad niciodata in viata mea. Te vei trezi si vei pleca, sigur ai intarziat undeva.
Dar rasplata mea? Eu ce primesc in schimb pentru eforturile mele? Pentru toate acele minciuni? Eu nu de experienta am nevoie. Stau si ma gandesc la ce bun imi aduc toate astea.. rasplata mea ma asteapta pe masa intr-un pachet dreptunghiular, douazeci de bucati...una o voi aprinde chiar acum.
Imi simt plamanii inundati, nimic nu se compara cu asta dupa ce am terminat cu tine.. Dar tu nu imi permiti nici macar sa ma bucur complet de acest moment. Te-ai trezit. Stai in cadrul usii si ma privesti.. Arunci o privire scurta spre masa din bucatarie si stiu ce am de facu.. Imediat sunt pe aceasta iar tu incepi din nou... Te urasc. Vreau sa pleci. Nu vreau sa ma prefac din nou.
„Esti minunat! Te iubesc! Esti.. „
Nu conteaza ce esti.. ai platit pantru o ora.. sunt inca a ta.

Varza Emotionala - scrisoare de dragoste

Draga…

Te vreau. Vreau sa fii langa mine.
Te iubesc.
Nu, pleaca. Nu venii langa mine. nu face nimic din ceea ce iti cer. Nu ma lasa sa te iubesc caci te voi ura, fa-ma sa te urasc, da-mi un alt motiv sa te iubesc.
Ba vino. Am nevoie de tine, de caldura ta. Am nevoie de dragoste, vreau sa simt. Vreau intelegere dincolo de cuvinte si acceptare dincolo de prejudecati.
Ce spun? Vino langa mine ca sa am de unde sa fug; nu venii si te voi urma oriunde vei pleca. Te rog, ofera-te sa-mi spui tot ce vreau sa aud si nu ma va mai interesa nimic sau fii cat mai secretos si curiozitatea mea te va scoate din sarite.
Dar eu te vreau. Iti ofer toata dragostea mea, iti ofer inima mea caci sper ca la tine isi va gasi jumatatea.. Accept-o iar ea va inceta sa bata pentru tine sau arunc-o, sparge-o in o mie de bucatele, dar toate acele o mie de farame vor bate ritmic pentru tine.
Intelegi ce iubesc la tine? Ce vreau si ce am nevoie sa primesc?Nu? Nici eu. Dar stiu ca intelegerea e singura pe care o mai pot accepta in momentele in care tot ceea ce mi se ofera ma plictiseste iar ceea ce nu primesc ma intriga.
De ce? Afla si voi fii a ta, cu toate cele o mie de farame ale inimii mele.. afla inaintea mea caci nu voi mai avea cum sa fug de tine, dar nu imi divulga secretul catre inima mea caci nu vei mai avea nimci special ce sa te deosebeasca de ceilalti, vei ramane tot o masca rece printre alte sute de masti…
Voi incheia aceasta scurta scrisoare de dragoste amintindu-ti ca aceasta nu are inca niciun destinatar.. Este doar un alt gand aruncat, al carui singur raspuns ramane ecoul din ce in ce mai indepartat…

Cu drag…

*

Il simt, e undeva foarte aproape, pluteste in linistea deplina ce s-a lasat in jurul meu. Este un sentiment? O stare de mult pierduta – copilaria? Nici macar...
Incerc zadarnic sa reproduc acea traire, sa-mi amintesc acel sentiment si sa simt din nou zambetul acela mangaindu-mi buzele odata cu soarele.
Imi rotesc ochii prin camera, caut dupa perdea, in sifonier... sunt plina de dorinta.. vreau sa simt din nou acel lucru indepartat al carui definitie am uitat-o de mult...
...ceva pierdut, odata cu inocenta si curiozitatea, cu jocurile copilaresti si plimbarile nesfarsite in lumea imaginatiei.
Stiu clar cand s-a pierdut totul; s-a dus odata cu perioada in privinta careia fusesem de atatea ori avertizata... a fost inlocuit de teme, griji, iubiri neimpartasite si imitatii ale unor sentimente colorate..
Dar sentimentul meu? Sentimentul ACELA? De ani de zile il simt, ma mint ca este inca autentic.. dar de gustul lui sintetic m-am saturat. Sunt plictisita sa-l mai imit, sa-mi amintesc si sa-l refac.
Ce-mi lipseste acum? Unde a disparut cu adevarat?...
Ma uit din nou in jurul meu, il simt si stiu ca este foarte aproape, stiu ca mi-as putea aminiti oricand gustul lui...
Abia mai respir de teama sa nu ma indepartez de tot ceea ce cred ca mi-am amintit si relizez cat de fragil este tot ceea ce ma inconjoara.. cum voi uita toate astea, ma voi pierde iar incercand sa reproduc ceva uitat de mult...
Unde este? Zambetul de mult pierdut, odata cu copilaria si inocenta... in locul caruia acum stau grijile si nevoia sa-mi amintesc ce inseamna – fericirea.

Te-am visat – am nevoie de o tigara

M-am trezit. Liniste. Este ori mult prea tarziu ori mult prea devreme. Ceata din jurul meu incepe sa dispara. Imi amintesc exact unde sunt si ma intristez usor. Dar, poate s-au intamplat toate exact in patul meu…
Intind mana – caut in jurul meu. O urma de regret amestecata cu disparare isi face loc intre degetele mele – probabil impulsul catre creier va fii transmis mai greu – sentimentul imi ramane doar in maini acum, dar nu acesta este motivul meu de ingrijorare – tu esti.
Unde esti? De ce nu esti la locul tau?
Mii de imagini mi se invart in cap, imi inteapa dosul pleoapelor. Eram impreuna. Te gasisem. Te-ai aplecat si m-ai sarutat, era exact asa cum imi aminteam. “Hai” mi-ai spus, iar decorul s-a schimbat… Pana acum trei minte erai langa mine, in mine si in visul meu.
Ma ridic usor din pat. Ma uit dupa tine. Se pare ca inca nu vreau sa accept ca acesta a fost doar un vis. Te vreau inapoi. Ma uit catre lista de mess. Te-ai ascuns intamplator printre acele randuri? Se pare ca iar am uitat ca nu mai am id-ul tau… As vrea. Cat timp a trecut? Un an? Sau poate chiar mai mult… Nu am curajul sa iti scriu. Ce ti-as putea spune? “Mai tii minte? Februarie 2007.. acum mai bine de un an… m-ai sarutat. Stii.. imaginea ta inca ma mai bantuie…” As vrea… dar nu. Sau.. poate ca…
Dependentele mele social-acceptate incep sa isi spuna cuvantul. Cafea, ceai negru, paine prajita, unt, dus, periuta de dinti, pasta de dinti, monoxid de carbon, gudron, nicotina.. da… L&M mentolat. Tu? Marlboro Light. Lung, nu? Nici nevoile matinale nu ma pot ajuta sa scap de tine…
Inchid ochii. Plamanii mei protesteaza. Ma enerveaza aceasta reactie a organismului meu dupa o scurta pauza in lipsa tigarilor.
Le numesc “dependente domestice”, sunt cele acceptate, cele care au devenit o ingradire fireasca in viata fiecaruia… cofeina, nicotina, taurina, teina, zaharina… tu?
Ma intorc la calculator. Ma asez pe scaun. Incep sa iti scriu. Nu conteaza ce. Dar… nu am mai facut asta si ieri? Nu te-am visat si noaptea trecuta?
Inchid calculatorul. Tigara si ceaiul au devenit nevoi mai importante acum ca amintirea visului a inceput sa se estompeze.
Ma ridic si ma duc spre bucatarie.. poate vei disparea pana maine..
Acesta a devenit ritualul recentelor mele dimineti. Oare este o dependenta social-acceptata? Oare chiar mai conteaza…? …pana maine poate vei disparea… sau poate te voi gasi, in sfarsit, printre cearceafurile mele?